din nou din blogul vechi

Nu stiu, azi a fost o zi naspa in care am pierdut timpul. Ma oftic.  Ascult “The Coffeehouse” pe Yahoo! radio. Nu stiu cum se face, dar sunt melodii pe care le asociez cu anumiti oameni. Acum e la radio David Gray. Prima oara cand l-am ascultat, a fost datorita Monstrului. Pe urma, mergeam impreuna in Mojo (tot el mi-a zis si de cafeneaua asta) si fundalul era David Gray. La vremea respectiva, mi s-a parut ilar ca in cafeneaua lui preferata se asculta tocmai cd-ul pe care mi-l imprumutase. Sunt plonjata in trecut fara voia mea, brusc. Cafeneaua nu mai are amprenta lui, ci mai degraba a discutiilor pripite cu El Indiano si Juno, dar muzica e legata de amintirea lui. De la primele acorduri, imi amintesc de zambetul lui stramb.

Acelasi lucru s-a intamplat mai demult, cand alegeam un film de inchiriat. M-am indreptat plina de incredere spre etajera cu filme “straine”, prin asta intelegand filme in alte limbi decat engleza.  “Non ti muovere” – recomandat prin mail de S, ce film extraordinar. Mers la film cu Monstru, care l-a gasit conventional si sovin (omul asta avea o minte imbarligata). “Todo sobre la mia madre” – cand de abia l-am cunoscut pe monstru, am stat de vorba o seara intreaga despre Almodovar. “Amelie” – Monstrul a fost singurul care a observat ca posterul din living era acelasi tablou de Degas din film. “Good Bye, Lenin” – m-am chinuit impreuna cu S sa il vad in cinema, niciunul dintre noi nestiind germana sau intelegand prea bine subtitrarea. Puteam, bineinteles, sa aleg alt film, dar ce era pe raft nu ma prea atragea si mise parea ca daca aleg alt film, o fac numai de dispare, pt a scapa de amintiri.

M-am luminat atunci cand a intrat un fost coleg de apartament in magazin. Am luat un dvd-ul pe care il returna el, bucuroasa ca am scapat de responsabilitate.