in februarie…

am scris in blogul vechi:

a trecut ceva timp de cand nu am mai scris in blog. In perioada asta, unul dintre lucrurile cele mai frumoase care mi s-au intamplat a fost ca am fost la premiera unui film romanesc intara zapezilor, ca am dat cu ochii de regizor, ca am citit critici bune in ziar, ca iubitul meu a ras cu lacrimi la film si pe urma a inceput sa caute informatii despre Revolutie.  Ma bucura cand filme romanesti apar in cinematografe micute de arta, cand apar recenzii in ziare despre ele, cand vad ca ceilalti sunt receptivi la arta creata in Romania. E unul din complexele dezvoltate intr-o perioada de propaganda si politizare a artei.
De fapt, de cand sunt in tara zapezilor,  am vazut doua filme romanesti – “A fost sau nu a fost?” si “Filantropica”, ambele pseudo-comedii. De fiecare data am fost cu iubitul meu si cu Eva. De fiecare data, el a ras cu gura pana la urechi si mi-a zis ca mai vrea sa vada si alte filme, iar ei i s-a facut rusine.

Evei i se face rusine foarte usor. I-a fost rusine in “Filantropica”, pentru ca e un film despre cersit, pentru ca exista cersetori in Romania si ea e romanca. I s-a facut rusine si la “A fost sau nu a fost?”. I s-a facut rusine pentru ca oraselul anonim era gri, casele incarcate de mobila greoaie si femeile supuse barbatilor. I s-a facut rusine si pe urma, fiindca Porumboiu a facut o greseala de gramatica in engleza.

Evei ii e rusine sa rada. Are dintii mici, albi, regulati si usor impinsi in spate. Nu rade, ci doar zambeste, pentru ca nu vrea ca altii sa ii vada dintii usor impinsi inspate. Ii e rusine.

Evei i-a fost rusine sa recunoasca ca s-a indragostit la jumatate de an dupa ce sotul a inselat-o, parasit-o si altoit vreo doua.

I-a fost rusine sa divorteze si ii e in continuare rusine sa povesteasca oricui acasa motivul divortului. E convinsa ca toata lumea o sa dea vina pe ea.

I-a fost rusine sa se culce prima oara cu noul iubit. Avea usoare urme de burtica si ii era rusine ca nu e mai slaba, ca el e inalt si sportiv si ea e mai micuta, ca el a calatorit mai mult decat ea.

De fapt, din ce mi-a povestit, se inroseste toata de rusine daca ii place de cineva. Nu il poate privi in ochi, fiindca e convinsa ca el o sa ii ghiceasca gandurile pacatoase si ii e rusine.

Evei ii e rusine daca un baiat ii cumpara o cafea, si asta probabil ca o deosebeste de majoritatea fetelor pe care le cunosc. A avut o perioada cand a trait cu foarte putini bani si i-a fost rusine ca a ajuns in situatia respectiva. De atunci, refuza sa accepte gesturi de galanterie monetara. Ii e frica ca undeva, se ascunde presupunerea ca nu poate sa isi permita o cafea.

La ultima petrecere, am lasat-o sarutandu-se intr-un colt cu un baiat inalt si slab. Ii plac baietii inalti si slabi. A plecat dupa 5 minute, zice ea, rusinata.

“De ce?” o intreb eu. “Credeam ca iti placea de el…”

“Nu, nu mai stiam cum sa plec mai repede. Da’ tot insista si nu am stiut cum sa il refuz. Mi-a fost rusine sa zic nu, ca am stat mult de vorba cu el.”

The economist

In ultimul numar al “The Economist” este un articol despre situatia politica din Romania. Articolul in sine nu ofera informatii noi celor din Romania, dar mi se pare o analiza buna si nesentimentala a ceea ce se intampla acasa (acum, eu am acces mai mult la presa scrisa din Romania, care mi se pare un pic prea “sentimentala” si plina de atitudine pentru a fi pe gustul meu).
Ca idee:

Ordinary Romanians treat the whole political circus, fought out with scandalous allegations and screeching headlines in the highly partisan media, with disdain. The economy is growing at a cracking 7.7%; unemployment and inflation are falling; EU membership is highly popular even before much cash flows in.

si:

Romania has been without a foreign minister for over a month. Mr Tariceanu’s candidate, a member of the European Parliament, was vetoed by Mr Basescu on grounds of “insufficient diplomatic experience”. Mr Tariceanu has appealed to the constitutional court and is now acting as foreign minister himself. He seems to have been egged on in his tactics by two hard-bitten (and foreign) political consultants, Arthur Finkelstein and Tal Silberstein.

In orice caz, am auzit de multe ori romani plagandu-se de atitudinea presei straine fata de noi. Cum mie nu mi se pare ca nu e mai rea decat atitudinea pe care o avem noi unii fata de altii (cel putin, nu presa “respectabila”).

leapsa de la curtezana

Vorba preferata: fiecare cu damblaua lui

Vorba nesuferita: asta e ! ce sa-i faci?

Drogul favorit: 5 minute de lenevit in pat dimineata dupa ce a sunat ceasul

Sunetul preferat: rasul prietenilor

Sunetul nesuferit: zgariatul tablei cu unghiile/grila

Injuratura: futu-i!

Pe cine punem pe viitoarea bancnota: pe Habarnam

meseria pe care n-ati fi vrut s-o faceti: casnica
planta, arborele sau dihania in care v-ati reincarna:

magnolie, mesteacan (pentru ca mi se par frumoase), pisica (pt a putea continua viciul…)

presupunind ca dzeu ar exista, ce v-ar spune dupa moarte: eu ma astept la un asa discurs

Daca e musai sa fie cuvintele proprii “Nu te mai inghesui; ai rabdare si asteapta-ti randul!“

Discutiile in blogosfera…

In general, nu imi place sa scriu pe blog (atat cat scriu) despre ce inseamna sa fii blogger, ce e blogosfera, blogosfera romaneasca, etica postarilor pe bloguri sau alte teme tip “buricel”. Azi, voiam sa scriu despre ultimele filme vazut si despre bunicul meu.

Totusi, am gasit un articol pe BBC despre comportamente acceptabile in blogsfera. Pe scurt, un articol despre amenintarile cu moartea impotriva unei bloggerite “importante” – Kathy Sierra. Am vizitat si unele din site-urile mentionate ca abuzive (de exemplu Mean Kids, Rageboy si BobsYerUncle, ultimul fiind desfiintat de wordpress.)

BBC-ul ia in serios blogosfera si a postat de multe ori stiri despre evenimente din lumea blogurilor (cum ar fi concedierea lui Petite Anglaise sau acuzarea in instanta a unui blogger egiptean pentru exprimarea unor opinii “anti-islamice”) sau a atras atentia asupra bloguri interesante despre situatia din Zimbabwe, Sudan sau Iraq.

Lasand la o parte reclama pe care tocmai am facut-o site-ului BBC, ramane ideea internet-ului ca mediu de comunicare relativ nemonitorizat (bloguri, forumuri), a valorii informative neingradite a multor astfel de forumuri si bloguri si a abuzurilor aparute in unele dintre ele. O astfel de discutie s-a purtat si pe Crooked Timber acum ceva timp. Era vorba despre un forum menit sa discute diverse aspecte ale facultatilor/scolilor de drept din SUA – folositor pe de o parte, dar cumulte postari care au degenerat si, mai mult, se pare ca au adus probleme unor studente atunci cand si-au cautat slujba (suna urat, dar nu stau bine la formulare azi). Acest fenomen mai e discutat si pe blogul feministe

Din acest punct de vedere, blogosfera romaneasca e destul de civilizata. Am citit destule “certuri” si injurii aruncate aiurea prin comentarii, dar totusi mi se pare surprinzator de civilizata, daca o compari cu comentariile/forumurile ziarelor din Romania. La un moment dat, aici abundau de rasisme, injurii de toate feluri si erau complet nemoderate. Nu stiu daca intre timp redactiile ziarelor au inteles ca trebuie sa modereze aceste comentarii, pentru ca dupa o zi- doua de “informare”, mi-a trecut cititul opiniei cititorilor.

Mi-a fost numele mentionat in presa o data in viata mea si m-a mirat numarul comentatorilor care au crezut ca eu am scris articolul respectiv, la fel numarul celor care mi-au facut portretul psihologic dupa 2 randuri scrise de un reporter, ca si faptul ca seful departamentului meu a primit mail-uri de la romani din Tara Zapezilor in care i se spunea ca trebuie sa ma concedieze pentru ca am indraznit sa imi exprim opinia intr-un ziar.

Cu alte cuvinte, potential exista si la noi pentru astfel de scandaluri. Ceea ce sper eu e sa invatam cate ceva din certurile altora….

Azi

o zi in care:

• am lucrat cu spor pentru prima data in ultimele 3 luni;
• mi-am rupt brelocul;
• am dezbatut convetiile existente in toate oraselele de pe glob (gen: iti bei cafeaua in veranda, inseamna ca vrei sa vorbesti cu vecinii; esti dator sa te enervezi pe vecini din dreapta sau din stanga periodic pentru a avea ce discuta cu ceilalti vecini, etc.);
• am aflat de site-ul http://www.iusedtobelieve.com/index.php, un fel de “copiii spun lucruri traznite”;
• am sarbatorit un an si doua saptamani de cand:

am facut contabilitatea si am constatat ca o intalnire si un buchet de flori au generat o adevarata furtuna (ceva asemanator “butterfly effect”):

* am doua prietene care ma intreaba zilnic ce mai fac, vreun mail, ceva, raportul!
* am un sef (marele victorian) care pare mai interesat de intalnirile mele decat de munca subalternilor. La ultima intalnire cu rusoaica, nu i-a discutat lucrarea dar a batut-o la cap cu intalnirile mele; m-a sunat luni de 3 ori cand nu eram in birou si de vreo doua ori pe msn – eram convinsa ca zbor din program;
* PiK si POk vor sa il chem pe respectivul maine la cina sa il cunoasca si ei;
* am primit 3 mailuri de incurajare inainte de intalnire (de la persoane diferite) plus doua sms-uri in timpul intalnirii (de la aceeasi persoana, care voia sa stie cum merge intalnirea);
* mama a plans la telefon ca o sa ma mut in Brazilia;
* am primit un telefon de la respectivul.

s-a transformat in ceva mai mult decat zvonuri.

Acum un an scriam despre fuga:

Tin minte ca, atunci cand am recitit insemnari mai vechi din blog, m-am gandit ca exista o tema care uneste toate insemnarile nezlanate. O tema a evadarii, a refugiului. La vremea respectiva, m-am enervat si am fost nemultumita.
Tin minte discutii cu S, in care el era brusc sincer, brutal de sincer si de deschis, iar eu ma inchideam brusc, incercam sa evadez din fluxul de sinceritate, in fata unei rani larg deschise.
Vineri seara, coboram scarile metroului, indreptandu-ma spre “cina, film si o bautura la El Indiano acasa”, indreptandu-ma spre un weekend alaturi iubitul meu. V-am zis? sunt indragostita. Nu ma indoiesc de asta. Nu ma indoiesc nici de faptul ca iubitul meu ma iubeste (ok, atat cat e posibil pt o fata sa nu se indoiasca, pt ca suntem fiinte care se ingrijoreaza si rasucesc o intamplare pe toate partile). S-ar zice ca duc o viata roz si pana acum, am fost surprinsa placut atat de mine cat si de el.
Vineri seara, coboram scarile metroului si, cand am ajuns la 3-a treapta, mi-am dat seama ca imi doream din tot sufletul sa ma intalnesc cu cineva. Cu un fost iubit. Imi doream sa ne salutam, sa pornim o discutie oarecare si sa lamurim toate neintelegerile care au fost vreodata intre noi. Eram convinsa ca asta era solutia ideala. Solutia la ce? Metroul a venit, am calatorit 45 de minute pana la cinema si am prelugit momentele in care eram singura, intrand in doua magazine de bijuterii inainte de a ma intalni cu prietenii mei.
Banuiesc ca veti spune ca am, evident, probleme. Ca nu sunt indragostita, ci vreau doar sa am pe cineva alaturi. Ca ma gandesc inca la fostul meu. Ca va e mila de bietul meu iubit, care nu merita asa ceva.
Ei, bine, nu. Habar nu am daca si alte fete simt nevoia sa fuga atunci cand se indragostesc, daca le e frica sa nu isi piarda o bucatica din sine, daca au un simt al conservarii propriei identitati atat de acut, incat isi pazesc cu strajnicie secrete inutile, isi creeaza o mica lume in care nu lasa pe nimeni. Pur si simplu, pt a pastra ceva numai al lor. Un fel de avaritie, daca vreti. O avaritie care supravietuieste in pofida momentelor de fuziune totala, de sinceritate extrema, de melanj emotional. Sau poate tocmai ca se hraneste cu aceste momente.
“tu esti de o franchete extraordinara” spunea mama, adepta jocutilor si a subterfugiilor feminine. “Esti foarte directa”, imi spune Juno. “esti asa, sincera si deschisa”, ma descrie un fost iubit. Oare? Ma intreb daca stiu ca, dupa o zi si o noapte de pasiune, simt nevoia sa fug in Galerian, sa imi iau o inghetata si sa ma pierd in multime. Ma gandesc ca o am pe Ursula alaturi si suntem in calatorie. In realitate, nu as vrea sa o am langa mine. Vreau sa fiu singura si sa ma pierd intre oameni. Asa ma regasesc.

Intre timp, am rezolvat problema fugii stand pe loc. Dau drumul la un post de radio de pe net, daca nu gasim ceva pe radioblogclub care sa se potriveasca dispozitiei mele. Inchid usa la birou si trag jaluzele la usa de sticla prin care trag cu ochiul colegii de pe coridor. Scot din geanta ultima carte pe care o citesc (acum The No. 1 Ladies’ Detective Agency ) sau un numar aleator din The NewYorker pe care l-am insfacat dimineata inainte de a alerga dupa autobuz. Daca nu, fug intr-o seara singura la film. Urmatoarea fuga va fi Labirintul lui Pan.

de la lume adunate

Cei de la BBC au publicat acum cateva zile o lista cu bloguri despre Zimbabwe. Nu am apucat sa citesc prea mult din blogurile recomandate de BBC, dar cum mi-au placut mult informatiile din alte bloguri asemanatoare (blogul lui Riverbend, Sleepless in Sudan) banuiesc ca sunt interesante – macar de rasfoit un pic.

din The Economist de saptamana asta, un mic fragment care nevizeaza dintr-un articol despre bisericile in Europa de Est:

Religious freedom is still an issue. Nothing matches the persecution of believers in such totalitarian places as Belarus or Turkmenistan. But minority denominations face tiresome legal obstacles, especially in countries with big traditional churches. Romania’s new religion law, rushed through parliament last year, requires 12 years’ existence and 22,000 members for full registration. Churches with fewer than 300 members are not allowed to own property or have paid employees. The law bolsters the majority Romanian Orthodox Church, freeing it from legal challenges over communist-era property seizures from rival churches (when, as now, it worked closely with the state). Opponents plan to challenge the law in the European Court of Human Rights.

altfel, recuperat cioburi prietena inlacrimata si lipit la loc cu superglue .

diverse

 

Seful cel mare si-a lasat mustata in tinerete; voia sa para mai batran pentru ca sa fie luat in serios. Acum a imbatranit si si-a ras mustata. I-au trebuit fiicei lui 3 zile sa se prinda ca s-a ras.

Bunicul meu mi-a interzis sa ma joc cu un copilas (aveam 3-4 ani pe atunci): copilasul il facuse “batran”, iar el nu era batran, era “in varsta” sau “in etate”. Nici azi nu pot sa fac pe cineva batran cu inima usoara. Bineinteles ca am continuat sa ma joc cu coplasul “nepoliticos”, dar mi-am mintit bunicul cu talent innascut. Sau poate am invatat sa mint pe parcurs. Inca nu m-am hotarat daca m-am nascut mincinoasa ori am dobandit talentul pe parcurs. Poate tot de la bunicul meu, surprins de mama invatandu-ma sa nu ii spun ei ca a spart o vaza si a aruncat cioburile la ghena.

Planul weekend-ului trecut era sa adun niste insemnari mai vechi si sa mai scriu – mailuri prietenilor rataciti si insemnari in blog de dilaila. L-am petrecut cu Silvia plagand pe podea, cu cate o cana de ceai rosu (ea) sau de musetel (eu).

M-am bucurat ca a plecat domnul de acasa si ne putem desfasura. Anul trecut, stateam pe podea si ne povesteam serile romantice petrecute in oras. Eram in camera mea micuta si incarcata de carti, haine si scaune. Acum ii intindeam servetele, apoi un sul de hartie igienica. Am fost in apartamentul lui, mult mai mare si mai aerisit. O dimensiune buna pentru doua fete comizerand pe podea, dar mic pentru viata de zi cu zi a doi oameni.

Muraturi si ochelari

 

Ziarele din Romania prefera titlurile senzationale si deprimante, asa ca atunci cand o prietena mi-a trimis un comunicat de presa despre ultimul studiu Eurostat nu m-am mirat ca avea titlul “Romanii stau prost cu durata de viata“. Ceea ce mi s-a parut mai interesant a fost faptul ca

Romania este printre putinele state din Uniunea Europeana (UE) in care rata somajului in randul femeilor este mai mica decat cea in randul barbatilor.

Tocmai cand ma gandeam ca romancele au fost mereu intreprinzatoare si harnice (generalizare gratuita, stiu, obicei prost), amf aflat ca

Romania detine ultimul loc in ceea ce priveste proportia femeilor (intre 25 si 59 de ani) cu studii superioare. Potrivit Eurostat, Romania are 12% femei cu studii superioare, urmata fiind de Republica Ceha si Malta (amandoua cu 13%)

Trecem peste greseala de logica confirm careia Romania nu poate fi urmata de alte doua state din moment ce e pe ultimul loc. Ajungem la problema “De ce avem putine femei cu studii superioare?” Sincer habar nu am si mi se pare ca ar trebui sa se faca niste studii, deoarece mitul romanasului cult si educat (al romanasei in acest caz) este doar un mit, din pacate.

Un articol de Tim Harford aparut in Forbes face o incursiune in teoriile economice care incearca sa descrie de ce anumite minoritati etnice/rasiale din SUA au rezultate slabe in educatie. Cum, din punct de vedere “teoretic” (dar nu si practic), femeile sunt o “minoritate”, poate ca studii privind deciziile educationale ale fetelor din Romania vor releva concluzii similare (atunci cand cineva se va deranja sa le faca! cine? daca avem putini oameni cu facultate si mai putini cu studii de doctorat si bani nica-nica pt cercetare si invatamant…)

Iata cateva randuri din articolul cu pricina:

As long as an employer can learn something extra from an applicant’s race that he can’t learn from looking at a résumé–about the likely quality of the school the applicant attended, perhaps–then the worrying possibility for profitable discrimination exists. Non-racial statistical discrimination is actually rather common: An insurer will consider your age and your sex when deciding how much to charge for auto insurance. Why? Because the stereotypes, however crude and however unfair to individuals, contain a bit of extra information

de asemenea, alt fragment despre comportamentul elevilor:

Fryer has an economic explanation of why white nerds get an easier ride from their peers. Members of minority groups often face a choice between learning something that the minority group values (say, street slang) or learning something that is more widely valued (say, accountancy). Someone who chooses the minority activity is making a commitment to the group–hence it’s natural for him to enjoy more trust. And Fryer points to similar behavior by Italian immigrants in 1950s Boston; by the Burakumin in Japan, who are descendants of what was traditionally a low caste; and even in some traditional Amish communities.

Articolul contine mai multe puncte interesante pe care nu le voi detalia aici. Merita citit pur si simplu.

Pana atunci “Hai tocilara mica, a dracului si cu ochelari“

Mandra posesoare de baiat cuminte

Ca posesoare de baiat cuminte si la locul lui, trebuie sa protestez atunci cand citesc pe internet faze de genul ” femeilor le plac baietii rai”, “femeilor nu le plac baietii de treaba; trebuie sa le tratezi ca pe carpe daca vrei sa obtii ceva de la ele”… cu atat mai mult cu cat aceste bazaconii sunt scrise de fete (ca femeile banuiesc ca au trecut prin destule ca sa isi dea seama de marimea bazaconiei). Ar trebui sa scrie “Mie imi plac baietii rai si care ma trateaza ca o carpa”, nu sa bage toate femeile/fetele in aceeasi oala. Din cauza asta citesti pe alte site-uri “eu sunt misogin ca principiu de functionare” – saracu baiat! vrea si el sa prinda cate ceva si a aflat ca trebuie sa se poarte urat daca vrea sa prinda si el chiar crede bazaconiile astea. Pe urma, face misto de fetele care citesc “Cosmo”…

ooo, si inca ceva – a fi baiat de treaba nu inseamna a te comporta ca un catel sau ca un disperat. E o mare diferenta intre ele, care tine in primul rand de coloana vertebrala. Bineinteles, cine n-are, nici nu observa.

Voyeurism is participation si povesti pentru adulti

filmele ultimei saptamani:

Shortbus, de John Cameron Mitchell. Comentatorul de pe imdb care zice “open your mind and your heart” are mare dreptate. Cum Shortbus este un club de sex si fimul incepe cu 5 minute de sex fantastic si acrobatic, experienta cea mai bizara a fost ca am vazut filmul la cinema. Doua fete blonde de langa mine s-au ridicat si au plecat relativ oripilate de lipsa de pudoare a regizorului. Mi-au adus aminte de doi colegi de liceu care au parasit sala de clasa in semn de protest atunci cand a venit o tanti sa ne vorbeasca despre SIDA si folosirea prezervativului. Bizar a fost si momentul cand s-au aprins luminile la sfarsitul filmului si ne-am privit unii pe altii in lumina cruda a neonului. Oamenii zapezilor nu vorbesc cu necunoscutii, dar o namila blonda asezata in fata mea mi-a adresat o remarca, eu am raspuns, apoi un nene cu doua randuri mai in spate si a dat si el cu parerea. Uite-asa s-a inchegat o mini conversatie care a durat vreo 5-10 minute pana cand am parasit sala si s-a revarsat pe coridor. Oameni galagiosi, agitati, cu aerul ca au iesit dintr-un bar si nu dintr-o sala de cinema. Un film inteligent, plin de tact si curajos totodata. Mi-a placut consiliera de cupluri care nu a avut niciodata un orgasm si se tot straduieste, constiincioasa; mi-a placut cuplul Jamie si James care aduc un al treilea partener pentru a-si rezolva problemele; mi-a placut micuta sadica care fotografia oamenii la la intamplare si … pur si simplu, mi-a placut.

Hedwig and the Angry Itch, film vazut datorita aceluiasi John Cameron Mitchell. De data asta, l-am inchiriat si vazut acasa, in linistea camerei mici si patrate. Frumos, diferit si oarecum,… simti aceeasi minte analitica si sensibila in spatele peliculei. O orgie de culori in Hedwig.

Am mai vazut si Little Children, filmul pentru care Kate Winslet a fost nominalizata la Oscar. Un film pentru adulti , descris de unii ca deprimant. Povestea Sarei cu sprancene stufoase, care incepe o aventura cu un casnic tatic, frumos si cu o nevasta cu picioare lungi. Povestea unui barbat care minte ca invata pentru examenul de intrare in barou si se uita la adolescenti facand skateboarding. POvestea unui politist care a ratat si incearca sa fie acceptat din nou de societate. Povestea lui Ronnie, care viseaza la copii si a carui mama doreste sa il vada casatorit cu o fata buna.