Adevarul este ca atunci cand sunt foarte trista, foarte bucuroasa sau foarte ocupata, nu pot sa scriu in blog. Ma intorc spre blog atunci cand viata mea e echilibrata sau molcoma si calduta, altfel ma intorc spre mine insami. Acum vreo doua saptamani, am vrut sa scriu in blog, sa impartasesc un mic fragment care m-a facut sa zambesc printre lacrimi. Pana la urma, l-am trimis prin email cuiva drag. Raspunsul care a venit imediat, in mijlocul noptii, nu a facut decat sa confirme inca o data cat de diferiti suntem, cat de opuse sunt sensibilitatile noastre. Aproape ca ma intreb ce naiba caut in relatia asta. Aproape, pentru ca exista toate acele momente marunte, in care radem impreuna, in care stam impreuna pur si simplu si nu e nevoie de cuvinte care imi aduc aminte de ce suntem impreuna, pentru ca exista acele momente in care unul dintre noi e gata sa se prabuseasca si privirea celuilalt il sustine.
0 responses Până acum ↓
Nu exista comentarii... inca. Schimba acest lucru, completand formularul de mai jos.