Control

Fiind un novice in ale muzicii, habar nu aveam cine au fost Joy Division. Am ascultat muzica lor de pe youtube, am aflat povestea tragica a lui Ian Curtis – tragica, dar din pacate nu asa de neobisnuita. Un cantaret confuz, ducand o viata neregulata, alcool, femei, spectacole, sinucidere la 23 de ani. E trist, dar din pacate, nu neobisnuit.

Ceea ce e neobisnuit, e modul in care filmul te captiveaza, e atmosfera apasatoare, jocul actorilor aproape de perfectiune si mai ales Sam Riley care mi se pare genial in rolul lui Ian Curtis. Probabil comentarille de pe imdb sunt mult mai la obiect decat exclamatiile mele entuziaste. Tot ce pot sa spun e ca am ales filmul asta impinsa de prietenii mei, convinsi ca biletele vor disparea ca painea calda. Am intrat in sala plina de indoieli. Nu prea vedeam ce m-ar putea atrage la povestea standard a artistului “torturat”. Nu mi-am putut dezlipi ochii de la ecran. Acum, tot ce pot sa fac e sa ma comport ca o majoreta. Pur si simplu nu cred ca o astfel de poveste putea fi mai bine transpusa pe ecran. Actorii merita aplaudati (si au fost, caci la festivalul de film lumea nu tine cont de conventii si detalii, cum ar fi lipsa actorilor sa auda aplauzele).