Din Tara Zapezilor

Nu as putea sa spun de ce am incetat sa mai scriu. Probabil din lipsa de chef. Probabil din cauza ca incerc din greu sa imi ordonez viata. Acum doi ani, am speriat un tip intr-un bar vorbindu-i despre ordine. Matematica mi se parea interesanta pentru ca iti pune ordine in ganduri. Interesant ca a fost destul de politicos sa ma asculte o seara intreaga desi a plecat speriat. Asta m-a amuzat cel mai mult. Stiu o fata care aproape s-a culcat cu un tip de politete - a stat o seara intreaga cu el, apoi l-a sarutat cand a condus-o acasa, apoi l-a invitat la ea in camera, pentru ca tipul astepta nesovaitor. I se cuvenea. Noroc cu micile probleme feminine ca a scapat. A doua zi povestea cum i se parea extraordinar de nepoliticos sa ii dea papucii - asta din categoria mare ti-e gradina.

Intre timp, am inceput sa merg la “brunch“. Un concept pe care multi ani nu l-am inteles si nu i-am vazut rostul. Se pare insa ca dincolo de un oarecare snobism, e greu sa imi vad fostii colegi de apartament in alta zi decat in weekend, iar atunci se poarta brunch-ul. In plus, avem gusturi mult prea imprastiate ca sa putem iesi seara in oras. Deci, daca iesim pe la 8-9 seara impreuna, suntem niste babe carcotase (Ok, nu e nimeni peste 35 si destule sub 30, dar asa ne comportam); daca ne vedem pe lumina, radem, glumim si mancam prea mult. Cateodata e muzica live si un bufet cu salate si patiserii si fructe, cateodata asteptam intr-o cafenea micuta sa prindem o masa ca sa mancam omleta, bacon, salata, clatite americane cu afine (da, e singura masa a zilei si dureaza mult).