Life in cartoon motion

Nu avem inca 3 versiuni windows la activ. Doar 2.

Trist dar adevarat

Da, da, da

discutii cu un economist

daca inchid ochii, asta se va intampla

cadoul primit de ziua lui

se recunoaste in caricatura asta

de dimineata, am nevoie sa fiu trimis ala scoala….

de ce…

De ce ar trebui sa ne ingrijoreze faptul ca femeile sunt discriminate? de ce ar trebui sa existe o legislatie corespunzatoare a concediilor de maternitate/paternitate si gradinite decente?

But rich countries undervalue women as well. Just look at the gap between male and female employment rates in America, Japan and western Europe, as Kevin Daly, an economist at Goldman Sachs, does in a recent study (see the left-hand chart). In Sweden, where around 70% of females aged 15-64 are in work, the gap is less than five percentage points. In America and Britain it is around a dozen points. In Italy, Japan and Spain it is over 20 points. Suppose, says Mr Daly, that women’s employment rates were raised to the same level as men’s; and suppose that GDP rose in proportion with employment. Then America’s GDP would be 9% higher, the euro zone’s would be 13% more, and Japan’s would be boosted by 16%.

macar pentru ca ne ustura la buzunar, zic cei de la “The economist”. Mai multe, aici

festivalul de film de la Cannes

anul asta, in competitia oficiala se afla si un roman – Cristian Mugiu cu “4 luni, 3 saptamani si 2 zile. ” Alaturi de Kusturica, David Fincher, Tarantino, Kim Ki Duk, etc. In sectiunea “Un Certain Regard” , Cristian Nemescu “California Dreamin’”. Se pare ca e anul Cristianilor

in februarie…

am scris in blogul vechi:

a trecut ceva timp de cand nu am mai scris in blog. In perioada asta, unul dintre lucrurile cele mai frumoase care mi s-au intamplat a fost ca am fost la premiera unui film romanesc intara zapezilor, ca am dat cu ochii de regizor, ca am citit critici bune in ziar, ca iubitul meu a ras cu lacrimi la film si pe urma a inceput sa caute informatii despre Revolutie.  Ma bucura cand filme romanesti apar in cinematografe micute de arta, cand apar recenzii in ziare despre ele, cand vad ca ceilalti sunt receptivi la arta creata in Romania. E unul din complexele dezvoltate intr-o perioada de propaganda si politizare a artei.
De fapt, de cand sunt in tara zapezilor,  am vazut doua filme romanesti – “A fost sau nu a fost?” si “Filantropica”, ambele pseudo-comedii. De fiecare data am fost cu iubitul meu si cu Eva. De fiecare data, el a ras cu gura pana la urechi si mi-a zis ca mai vrea sa vada si alte filme, iar ei i s-a facut rusine.

Evei i se face rusine foarte usor. I-a fost rusine in “Filantropica”, pentru ca e un film despre cersit, pentru ca exista cersetori in Romania si ea e romanca. I s-a facut rusine si la “A fost sau nu a fost?”. I s-a facut rusine pentru ca oraselul anonim era gri, casele incarcate de mobila greoaie si femeile supuse barbatilor. I s-a facut rusine si pe urma, fiindca Porumboiu a facut o greseala de gramatica in engleza.

Evei ii e rusine sa rada. Are dintii mici, albi, regulati si usor impinsi in spate. Nu rade, ci doar zambeste, pentru ca nu vrea ca altii sa ii vada dintii usor impinsi inspate. Ii e rusine.

Evei i-a fost rusine sa recunoasca ca s-a indragostit la jumatate de an dupa ce sotul a inselat-o, parasit-o si altoit vreo doua.

I-a fost rusine sa divorteze si ii e in continuare rusine sa povesteasca oricui acasa motivul divortului. E convinsa ca toata lumea o sa dea vina pe ea.

I-a fost rusine sa se culce prima oara cu noul iubit. Avea usoare urme de burtica si ii era rusine ca nu e mai slaba, ca el e inalt si sportiv si ea e mai micuta, ca el a calatorit mai mult decat ea.

De fapt, din ce mi-a povestit, se inroseste toata de rusine daca ii place de cineva. Nu il poate privi in ochi, fiindca e convinsa ca el o sa ii ghiceasca gandurile pacatoase si ii e rusine.

Evei ii e rusine daca un baiat ii cumpara o cafea, si asta probabil ca o deosebeste de majoritatea fetelor pe care le cunosc. A avut o perioada cand a trait cu foarte putini bani si i-a fost rusine ca a ajuns in situatia respectiva. De atunci, refuza sa accepte gesturi de galanterie monetara. Ii e frica ca undeva, se ascunde presupunerea ca nu poate sa isi permita o cafea.

La ultima petrecere, am lasat-o sarutandu-se intr-un colt cu un baiat inalt si slab. Ii plac baietii inalti si slabi. A plecat dupa 5 minute, zice ea, rusinata.

“De ce?” o intreb eu. “Credeam ca iti placea de el…”

“Nu, nu mai stiam cum sa plec mai repede. Da’ tot insista si nu am stiut cum sa il refuz. Mi-a fost rusine sa zic nu, ca am stat mult de vorba cu el.”

The economist

In ultimul numar al “The Economist” este un articol despre situatia politica din Romania. Articolul in sine nu ofera informatii noi celor din Romania, dar mi se pare o analiza buna si nesentimentala a ceea ce se intampla acasa (acum, eu am acces mai mult la presa scrisa din Romania, care mi se pare un pic prea “sentimentala” si plina de atitudine pentru a fi pe gustul meu).
Ca idee:

Ordinary Romanians treat the whole political circus, fought out with scandalous allegations and screeching headlines in the highly partisan media, with disdain. The economy is growing at a cracking 7.7%; unemployment and inflation are falling; EU membership is highly popular even before much cash flows in.

si:

Romania has been without a foreign minister for over a month. Mr Tariceanu’s candidate, a member of the European Parliament, was vetoed by Mr Basescu on grounds of “insufficient diplomatic experience”. Mr Tariceanu has appealed to the constitutional court and is now acting as foreign minister himself. He seems to have been egged on in his tactics by two hard-bitten (and foreign) political consultants, Arthur Finkelstein and Tal Silberstein.

In orice caz, am auzit de multe ori romani plagandu-se de atitudinea presei straine fata de noi. Cum mie nu mi se pare ca nu e mai rea decat atitudinea pe care o avem noi unii fata de altii (cel putin, nu presa “respectabila”).

de la lume adunate

Cei de la BBC au publicat acum cateva zile o lista cu bloguri despre Zimbabwe. Nu am apucat sa citesc prea mult din blogurile recomandate de BBC, dar cum mi-au placut mult informatiile din alte bloguri asemanatoare (blogul lui Riverbend, Sleepless in Sudan) banuiesc ca sunt interesante – macar de rasfoit un pic.

din The Economist de saptamana asta, un mic fragment care nevizeaza dintr-un articol despre bisericile in Europa de Est:

Religious freedom is still an issue. Nothing matches the persecution of believers in such totalitarian places as Belarus or Turkmenistan. But minority denominations face tiresome legal obstacles, especially in countries with big traditional churches. Romania’s new religion law, rushed through parliament last year, requires 12 years’ existence and 22,000 members for full registration. Churches with fewer than 300 members are not allowed to own property or have paid employees. The law bolsters the majority Romanian Orthodox Church, freeing it from legal challenges over communist-era property seizures from rival churches (when, as now, it worked closely with the state). Opponents plan to challenge the law in the European Court of Human Rights.

altfel, recuperat cioburi prietena inlacrimata si lipit la loc cu superglue .

diverse

 

Seful cel mare si-a lasat mustata in tinerete; voia sa para mai batran pentru ca sa fie luat in serios. Acum a imbatranit si si-a ras mustata. I-au trebuit fiicei lui 3 zile sa se prinda ca s-a ras.

Bunicul meu mi-a interzis sa ma joc cu un copilas (aveam 3-4 ani pe atunci): copilasul il facuse “batran”, iar el nu era batran, era “in varsta” sau “in etate”. Nici azi nu pot sa fac pe cineva batran cu inima usoara. Bineinteles ca am continuat sa ma joc cu coplasul “nepoliticos”, dar mi-am mintit bunicul cu talent innascut. Sau poate am invatat sa mint pe parcurs. Inca nu m-am hotarat daca m-am nascut mincinoasa ori am dobandit talentul pe parcurs. Poate tot de la bunicul meu, surprins de mama invatandu-ma sa nu ii spun ei ca a spart o vaza si a aruncat cioburile la ghena.

Planul weekend-ului trecut era sa adun niste insemnari mai vechi si sa mai scriu – mailuri prietenilor rataciti si insemnari in blog de dilaila. L-am petrecut cu Silvia plagand pe podea, cu cate o cana de ceai rosu (ea) sau de musetel (eu).

M-am bucurat ca a plecat domnul de acasa si ne putem desfasura. Anul trecut, stateam pe podea si ne povesteam serile romantice petrecute in oras. Eram in camera mea micuta si incarcata de carti, haine si scaune. Acum ii intindeam servetele, apoi un sul de hartie igienica. Am fost in apartamentul lui, mult mai mare si mai aerisit. O dimensiune buna pentru doua fete comizerand pe podea, dar mic pentru viata de zi cu zi a doi oameni.

din nou din blogul vechi

Nu stiu, azi a fost o zi naspa in care am pierdut timpul. Ma oftic.  Ascult “The Coffeehouse” pe Yahoo! radio. Nu stiu cum se face, dar sunt melodii pe care le asociez cu anumiti oameni. Acum e la radio David Gray. Prima oara cand l-am ascultat, a fost datorita Monstrului. Pe urma, mergeam impreuna in Mojo (tot el mi-a zis si de cafeneaua asta) si fundalul era David Gray. La vremea respectiva, mi s-a parut ilar ca in cafeneaua lui preferata se asculta tocmai cd-ul pe care mi-l imprumutase. Sunt plonjata in trecut fara voia mea, brusc. Cafeneaua nu mai are amprenta lui, ci mai degraba a discutiilor pripite cu El Indiano si Juno, dar muzica e legata de amintirea lui. De la primele acorduri, imi amintesc de zambetul lui stramb.

Acelasi lucru s-a intamplat mai demult, cand alegeam un film de inchiriat. M-am indreptat plina de incredere spre etajera cu filme “straine”, prin asta intelegand filme in alte limbi decat engleza.  “Non ti muovere” – recomandat prin mail de S, ce film extraordinar. Mers la film cu Monstru, care l-a gasit conventional si sovin (omul asta avea o minte imbarligata). “Todo sobre la mia madre” – cand de abia l-am cunoscut pe monstru, am stat de vorba o seara intreaga despre Almodovar. “Amelie” – Monstrul a fost singurul care a observat ca posterul din living era acelasi tablou de Degas din film. “Good Bye, Lenin” – m-am chinuit impreuna cu S sa il vad in cinema, niciunul dintre noi nestiind germana sau intelegand prea bine subtitrarea. Puteam, bineinteles, sa aleg alt film, dar ce era pe raft nu ma prea atragea si mise parea ca daca aleg alt film, o fac numai de dispare, pt a scapa de amintiri.

M-am luminat atunci cand a intrat un fost coleg de apartament in magazin. Am luat un dvd-ul pe care il returna el, bucuroasa ca am scapat de responsabilitate.

Buna, ce mai faceti si Webster

M-am mutat de pe weblog. Nu pentru ca am avut probleme cu weblog, ci pentru ca nu am mai scris de mult timp in respectivul blog si …nu stiu, nu imi vine sa mai scriu la el, desi ma simt tentata cateodata sa las cate o insemnare. Asa ca m-am gandit ca ar fi bine sa o iau de la capat. Incet-incet, voi incerca sa imi transfer din insemnarile de pe weblog.

In orice caz, ceea ce m-a indemnat sa scriu din nou a fost o amintire. Mi-am adus aminte ca, acum ceva timp, citisem un articol din revista “The New Yorker” – un articol care mi-a placut, m-a amuzat si mi s-a parut instructiv. Este un articol despre Noah Webster, cel care a creat primul dictionar al “limbii americane”. Revista “The New Yorker” imi place mult, pentru ca reuseste sa aiba materiale relevante, inteligente si amuzante in pofida faptului ca nu fac parte din publicul tinta. Totodata, e interesant sa vezi cat de multe persoane citeaza “The New Yorker” ca sursa a unor informatii (de cele mai multe ori culturale) relevante. In fine, Kundera si Sempe sunt printre contribuitori asa ca…ca fan al Micului Nicolas, e imposibil sa ma abtin.

Revenind la articolul despre Webster…mi-am adus aminte de el datorita unei discutii de pe blogul curtezanei si a unui articol despre cum se afla cuvintele “cool” in noul DOOM (dictionar ortografic, orto-bla-bla) si despre “noile Chirite” mentionate in prefata DOOM.

Mi-am adus aminte cum, pe la 1800, existau aceleasi probleme:

“In June of 1800, Noah Webster’s proposal for an American dictionary made national news. No news might have been better. Within a week, a Philadelphia newspaper editor called Webster’s idea preposterous (it is “perfectly absurd to talk of the American language”) and his motives mercenary (“the plain truth is . . . that he means to make money”). Two American dictionaries, published just months before, had been badly drubbed, too. The first promised “a number of words in vogue not found in any dictionary.” One reviewer, dismissing “sans culotte,” “hauter,” and “composuist” as, respectively, French, not even a word, and just plain silly, deemed the dictionary “at best, useless.” No better were notices of the Massachusetts minister Caleb Alexander’s “Columbian Dictionary,” containing “Many NEW WORDS, peculiar to the United States.” “A disgusting collection” of idiotic words coined by “presumptuous ignorance,” one critic wrote, referring to Americanisms like “wigwam,” “rateability,” “caucus,” and “lengthy” (lengthy? what’s next, “strengthy”?). “The Co-lumbian Dictionary,” as he saw it, was nothing more than “a record of our imbecility.”"

Totodata, ceea ce m-a uns pe mine la inima, a fost reputatia lui Webster:

But Webster’s fame was always strange, even before he died, in New Haven in 1843, at the age of eighty-four. Outside his family, nearly everyone who knew him found him in-suffer-able, and strangers who thought they admired him usually didn’t: they’d mistaken him for another Webster, the fiery orator and Massachusetts senator. (If he had published an autobiography, it would have been called “I Am Not Daniel!”)

Pana una-alta, mi-a trecut durerea de cap, pt care scrisul in blog a fost mereu un medicament bun …

Scrisoarea de motivatie de pe weblog

Sa ne intelegem – citesc in fiecare zi o groaza de lucrari, carti, articole care incep cu o motivatie, o introducere formala care iti spune de scriitorul si-a pierdut timpul satasteze textul si tu trebuie sa iti pierzi timpul sa citesti. Conventional. Problema e ca aceasta conventie mi-a intrat in sange – nu pot sa incep sa tastez pur si simplu. E conventional, lipsit de originalitate si nepotrivit, dar asta sunt. Conventiile ajung sa mi se imprime in piele.

Acum ceva vreme o prietena mi-a trimis un link cu un blog si m-am apucat de citit…mi-a placut si am inceput sa citesc si alte bloguri. Eram intr-o perioada in care aveam nevoie de o activitate care sa ma absoarba. Nu ca nu as fi avut ce face. Aveam pana peste cap. Insa tin minte ca atunci cand eram mica, citeam intotdeauna capitolele de la sfarsitul manualelor si mi se pareau fascinante. Sau cartea de fizica atunci cand aveam de facut tema la gramatica. Uram fizica, dar exista acel unic moment in care cartea parea interesanta. Aveam cu alte cuvinte, nevoie de o inutilitate care sa ma captiveze.

Asa au ajuns blogurile o prezenta in viata mea – le stiu de mult timp dar nu m-au fascinat. In criza de inutilitati si activitati secrete, m-au captivat. Am gasit bloguri amuzante, linkuri pe care le-am trimis prietenilor si i-am invadat si pe ei de inutilitati. Dar exista un moment in care inutilitatea pasiva incepe sa se contureze in inutilitate activa – asa ca am decis sa mai adaug o linie in lista lucrurilor pe care le fac atunci cand ar trebui sa………..fac orice altceva. Ha!